Abstract / Rezumat
Principatele româneşti din afara arcului carpatic, Ţara Românească şi Moldova, îşi datorează apariţia, într-o mare măsură, rutei comerciale a Liovului, denumită în istoriografia românească „drum moldovenesc” (secolele al XIV-lea – al XV-lea). După cum scria Petre P. Panaitescu, „…atunci, şi numai atunci, au trecut prin ţările noastre drumuri de negoţ de importanţă internaţională…”, astfel încât întreruperea traficului prin imperiul mongol a deturnat, prin regiunile dunărene, o parte a activităţii comerciale. S-a deschis o rută comercială mai directă spre gurile Dunării şi litoralul Mării Negre, de-a lungul văilor paralele ale Siretului, Prutului şi Nistrului. „Drumul tătăresc” a fost dublat de „drumul moldovenesc” spre Chilia, cetate aflată pe braţul nordic al Deltei Dunării, şi spre Cetatea Albă, la vărsarea Nistrului, care asigura securitatea convoaielor şi a popasurilor datorită controlului statului moldovenesc recent întemeiat. Analiza privilegiilor emise de domnii Moldovei, prin care era reglementat comerţul cu Polonia, precum şi cel cu Braşovul, dovedeşte că cerealele nu erau un articol de export al Moldovei, comerţul local fiind cu vite, piei de animale şi ceară. Aici, poate fi identificată explicaţia motivului pentru care sigiliile oraşelor Galaţi, Bârlad şi Vaslui (precum şi a ţinutului Tutova), conţineau ca simbol peştele, pe când sigiliul oraşului Iaşi avea, în faza iniţială, reprezentată o vită; de asemenea, în sigiliul ținutului Fălciu este reprezentată tot o vită, simbol inclus în actuala stemă a județului Vaslui, alături de cei trei pești ai Tutovei și stupul cu albine al vechiului ținut Vaslui. Ocupaţiile economice, surse primordiale de venit pentru oraşele moldoveneşti medievale, se regăsesc, de pildă, reprezentate şi în sigiliile localităţilor Trotuş şi Târgu Ocna, respectiv ciocanul de minerit. Ultima parte a studiului a fost dedicată reprezentărilor heraldice oglindind realităţi economice, în stemele comunităţilor de până în secolul al XX-lea inclusiv.