REZUMAT
Cercetările de prosopografie efectuate asupra nobilimii moldovene de la începuturile statalității medievale se lovesc adesea de dificultățile date de identitățile de nume, agravate de lejeritatea de transcriere a diecilor contemporani și, mai grav, a traducătorilor de documente din secolele XVIII-XIX. Articolul de față are ca subiect o astfel de omonimie, între doi membri ai sfatului domnesc, un logofăt din sfatului lui Iliaș voievod și un spătar din sfatul lui Ștefan al II-lea voievod, din perioada în care cei doi fii ai lui Alexandru cel Bun au domnit împreună, ca și din anii imediat următori. Cei doi boieri au fost considerați multă vreme ca fiind aceeași persoană, de către istorici editori de documente, cercetarea noastră dovedind, însă, fără dubii, că sunt persoane diferite, cu loialități opuse și interese funciare complet separate geografic, Dieniș logofătul în Țara de Sus, iar Dieniș spătarul în Țara de Jos.