Abstract / REZUMAT
În spaţiul cuprins între Dunăre și Marea Neagră, cunoscut în Antichitate ca Scythia Minor, substanţele aromate, cum erau tămâia și smirna, au fost nelipsite din sacrificiile religioase organizate în cinstea zeilor tradiţionali romani. Arderea tămâii contribuia la intensificarea experienţelor senzoriale și ușura efectul mnemonic al ritualurilor religioase. În ceea ce privește smirna, aceasta era o rășină aromatică folosită cu predilecţie în scopuri funerare, așa cum aflăm din „Viaţa și suferinţele Sfinţilor martiri Epictet și Astion”, eveniment petrecut în jurul anului 290 p. Chr.
Originare din Arabia, Etiopia și Somalia, acestea erau bunuri ce străbăteau distanţe mari, iar orașul Tomis se situa la capătul unei mari linii de comerţ. Astfel, în secolele V-VI p. Chr., pentru necesităţile liturgice mitropolia Tomisului era nevoită să importe rășini vegetale și aromatice din diverse centre orientale ale Imperiului. Nu este exclus ca preţioasele rășini să fi fost comercializate de către Patriarhia Alexandriei, care, de obicei, deținea monopolul unor asemenea produse. Rășinile și aromatele aduse din Orient pătrundeau și în teritoriile nord-pontice prin intermediul porturilor de la Marea Neagră ori Dunărea de Jos. Pe tot parcursul Antichităţii târzii constatăm că aromaticele erau extrem de importante în relaţiile politice dintre Imperiul Roman și diversele căpetenii barbare. Asemenea produse erau trimise ca daruri ori ca stipendii neamurilor barbare, care obișnuiau să utilizeze rășinile în cadrul ceremoniilor religioase, iar plantele aromatice în prepararea medicamentelor sau în gastronomie.