Cercetări Istorice (Serie nouă) este o publicație științifică periodică a Muzeului de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași (până în 1992, Complexul Muzeistic Iași), cu o frecvență anuală. Primul număr a apărut în anul 1970. Revista continuă, prin titlu, memoria periodicului omonim realizat la Iași în perioada 1925-1947, sub coordonarea istoricului și profesorului universitar Ilie Minea.
Primele numere ale revistei (publicate până în anul 1983) întrunesc atât note, studii și articole de arheologie și istorie, dar și articole care ilustrează interesele și preocupările științifice ale restauratorilor din cadrul Laboratorului zonal și ale muzeografilor din muzeele de literatură, artă, etnografie sau știință și tehnică. După o perioadă în care apariția revistei a fost sistată din lipsa fondurilor (1984-1996), odată cu reluarea publicării (din 1997), materialele incluse în paginile revistei abordează exclusiv subiecte din domeniul istoriei, istoriei culturii și al științelor auxiliare, fapt valabil și în prezent.
ISSN: 1453-3960
Date de contact
e-mail: cercetari.istorice@yahoo.com
Adresă: Piața Ștefan cel Mare și Sfânt nr.1, Iași, 700028
Telefon: 0232/ 275 979, interior 177, 178 sau 180
Comitetul de redacție
Redactor șef: Senica Țurcanu, Muzeul de Istorie a Moldovei
Secretar de Redacție: Adriana Miron, Muzeul de Istorie a Moldovei
Membri:
Costică Asăvoaie, Muzeul de Istorie a Moldovei
Ioan Iațcu, Muzeul de Istorie a Moldovei
Ciprian Lazanu, Muzeul de Istorie a Moldovei
Vasilica Mîrza, Muzeul de Istorie a Moldovei
Cosmin Niță, Muzeul de Istorie a Moldovei
Loredana Solcan, Muzeul de Istorie a Moldovei
Lăcrămioara Stratulat, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași
Norme de redactare a manuscriselor
Începând cu numărul XLIII (2024), normele de editare au fost modificate.
Autorii sunt rugați să consulte cu atenție noile norme de redactare a manuscriselor: NormeRedactare (Pdf)
Politica editorială
Articolele se trimit spre publicare pe adresa de e-mail a revistei: cercetari.istorice@yahoo.com. Se recomandă respectarea normelor de redactare a manuscriselor. Cercetări Istorice este un periodic cu o politică de tip Open Acces și nu solicită nici un fel de taxă de publicare din partea autorilor. Întreaga responsabilitate pentru conținutul materialelor aparține autorilor.
După etapa de primire și centralizare a materialelor, acestea vor fi trimise spre recenzare unor specialiști în domeniu. Procesul de recenzare va avea în vedere evaluarea calității științifice a articolelor și originalitatea lor, precum și abordarea științifică a subiectului și folosirea adecvată a limbajului de specialitate, respectarea normelor de publicare impuse de revista Cercetări Istorice, dar și încadrarea articolului în tematica periodicului.
Procedura utilizează un formular de recenzare și este strict confidențială, realizându-se pe bază de anonimat. În funcție de acesta, articolul poate fi acceptat fără modificări, acceptat cu modificări mici sau majore, este respins sau se poate recomanda înaintarea către un alt periodic.
Observațiile recenzorilor sunt discutate în cadrul Comitetului de Redacție, care ia decizia finală ținând cont de propunerile recenzorilor și, în final, recomandările vor fi comunicate autorului.
Politica open-access
Cercetări Istorice este un periodic cu o politică de tip Open Acces, întregul conținut fiind disponibil fără costuri pentru toți utilizatorii, conform licenței CC BY-NC (https://creativecommons.org/licenses/by-nc/4.0/deed.ro).
Articolele pot fi citite, descărcate, copiate, distribuite, printate, iar cititorii pot face referiri la textele integrale din cuprins sau le pot folosi în orice alte scopuri legale și necomerciale fără a cere acordul editorului, cu condiția menționării sursei.
Copyright
Autorul acordă Editurii dreptul de a publica lucrarea în orice format și/ sau mediu, fie pentru comercializare sau pentru orice alt scop. Drepturile de autor asupra articolelor publicate sunt păstrate de către autor/ autori. Responsabilitatea exclusivă cu privire la recunoașterea/ respectarea drepturilor intelectuale/ de autor revine autorului/ autorilor care semnează materialele incluse în revista Cercetări Istorice. Editorul, Editura și recenzorii acestei reviste nu sunt responsabili pentru eventualele încălcări ale drepturilor de autor.